Articol scris de CATALINA CONSTANTIN – psiholog clinician si psihoterapeut THEMIND
Sa-ti hranesti bine copilul ca sa creasca armonios si sanatos poate fi telul cel mai important pentru multe mamici. Copilul este investitia suprema a multor familii, este ratiunea de a fi pe pamant, deci va primi tot ce se poate mai bun. Exista mitul conform caruia daca nu are pofta de mancare este un semn clar ca este bolnav, nefericit, stresat. In acest moment parintii incep sa-si faca griji, ofera bunatati in speranta ca acestea vor tenta copilul sa manance, vor acorda atentie sporita evenimentului. In acest moment copilul invata ca daca vrea sa fie in centrul atentiei, e suficient sa nu manance, ca dragostea poate sa insemne primirea bunatatilor in favoarea stoparii suferintei sau pe post de recompensa (mai ales cand mama spune: sa-ti dau ceva bun, ca ai fost cuminte).
Paradoxal, aceiasi parinti care insista ca fiul sau fiica lor sa manance tot din farfurie, sau ofera copilului lor recompensa prin mancare (de obicei dulciuri) sunt totusi preocupati de aspectul copilului lor cand acesta va deveni adult. Parintii care isi iubesc copiii vor ca acestia sa arate cat mai bine si sa aiba succes in viata (partener mai bun, statut social mai usor de accesat etc.). Deseori le vor explica si impune parerea lor despre ce inseamna sa arati bine. Daca ei insisi au o problema cu acest lucru, este mult mai probabil sa puna presiune pe copil in ceea ce priveste aspectul corpului. Va exista probabil o intreaga strategie pe dieta, mancarea sanatoasa, numar de calorii, feluri de mancare dezirabile, combinatii de mancăruri, experiente proprii sau insusite din scrieri de specialitate.
Elementele de mai sus sunt excelente pentru a focaliza atentia pe mancare, greutatea corpului, foame, frustrare (trebuie sa ai vointa, foamea nu-i ceva ingrozitor de suportat) care duc deseori la stima scazuta de sine, alterarea imaginii reale despre propriul corp, ideea copilului ca este mai putin iubit, mai puţin respectat daca nu atinge standardele de greutate dorite atat de parinti cat si de „expertii” in problema.
Cand toate aceste lucruri sunt asezate langa dorinta celui vizat de independenta, de libertate, de lipsa de constrangere, se poate instala dependenta de mancare: mananc pentru ca sunt liber si fac ce vreau, mananc sa ma simt fericit pentru ca mancarea poate fi „ceva bun”, mananc sa ma relaxez, mananc sa alung plictiseala, stresul, sa ma calmez.
Totul poate incepe de la iubire, pe principiul ca drumul pana la iad este pavat cu intentii bune.
La The MIND am dezvoltat mai multe programe pentru tratamentul dependenţelor. Profesionistii nostri sunt pregatiti sa sustina atat prin prihoterapie cat şi prin medicatie, tratarea tulburarilor alimentare la copii si adulti.
