Articol scris de CATALINA CONSTANTIN – psihoterapeut in cadrul clinicii THEMIND
De obicei oamenilor le place socializarea, se simt bine cand sunt intr-un grup, simt ca exista atunci cand cineva le da atentie, ii valorizeaza, le cere parerea sau ajutorul. Atat de mare este nevoia de a te integra intr-un grup de oameni care sa te accepte, incat am inventat cluburile, breslele, asociatiile, gastile, colectivele profesionale. Multe dintre companii fac eforturi considerabile in a-si alege personalul si dupa alte criterii decat competenta profesionala, criterii care sa faciliteze un climat de lucru foarte putin conflictual, cu eficienta crescuta a muncii si loialitate fata de companie, care genereaza venituri cat mai mari.
Cand socializam suntem atenti la forma corpului, la haine, igiena, accesorii, ne axam foarte mult pe cum aratam, pe exteriorul nostru. Suntem anxiosi legat de modul cum ne percep ceilalti, ne ghidam dupa reguli promovate de societate si nu de putine ori, presupunem ce gandesc altii despre noi.
Cu cat stima de sine este mai disfunctionala, cu atat presupunerile vor fi in defavoarea noastra, iar chinuiala de a face pe plac celorlalti, asa cum presupunem ca ar trebui sa facem, este din ce in ce mai mare. Desi eforturile facute sunt mari, nu le mai monitorizam si atentia noastra este axata pe ce ne lipseste, pe ce este gresit, sau incorect.
O persoana cu anorexie va fi foarte atenta la cum arata, insa va face deseori presupuneri in defavoarea ei si va crede ca ceilalti sunt mai buni decat ea, va face eforturi sa-si ascunda problema legata de comportamentul alimentar. Toate aceste eforturi uriase vor face ca momentele placute din timpul socializarii sa aiba mai putina relevanta. Frustrarea si sentimentul inadecvarii pot sa declanseze reactii emotionale intense si disfunctionale, care pot avea ca efect fie un episod de mancat compulsiv urmat de comportamente de eliminare, fie o infometare – persoana crezand ca are kilograme in plus este principala cauza a succesului ei social scazut. Depresia nu va intarzia sa apara, oboseala fizica si psihica, scaderea randamentului profesional de asemenea. Toate acestea vor imbunatati prea putin socializarea, mai degraba vor incuraja la izolare sau la alte tipuri de dependente greu de gestionat: amfetamine, alcool, tutun etc.
O persoana cu bulimie, vesnic ingrijorata ca se va ingrasa pentru ca mananca mult prea mult, dupa ce va termina masa de la restaurant cel mai probabil va merge la baie sa vomite din cauza vinovatiei. Va ascunde cu grija faptul ca vomita cele mai multe dintre alimentele ingerate, va avea tot felul de strategii obositoare de a masca tulburarea ei, frica sa nu fie descoperita (parca toata lumea se uita la ea), teama ca va fi exclusa social daca cineva important va afla de problema ei. Atata zbucium interior, eforturi considerabile si atentie excesiva la aspectul fizic, duc inevitabil la depresie, anxietate, furie si tendinta de izolare, socializarea devenind un efort foarte mare si prea putin recompensat de catre ceilalti.
O drama mare traiesc si persoanele afectate de obezitate cand este vorba de socializare. Cum obezitatea este perceputa deseori de oameni ca fiind dovada de nesimtire, lacomie si lipsa de vointa, cel ce sufera de obezitate va simti adeseori privirile critice ale celor din jur. Acesta va gasi greu haine si pantofi sa i se potriveasca, va iesi mereu in evidenta prin dimensiunile corpului, va avea mari dificultati cu scaunele din mijloacele de transport in comun, cu cele de la localuri, din salile de teatru si film si poate avea deseori senzatia ca ocupa prea mult spatiu, ca n-are suficient aer si ca-i deranjeaza pe ceilalti. In dorinta de compensare, deseori persoanele cu obezitate se vor stradui sa fie amuzante, simpatice, indatoritoare astfel incat sa-si mareasca sansele de a fi acceptati in grupuri. Excluderea sociala de care au parte este mult mai evidenta, pentru ca obezitatea nu o poti ascunde. De multe ori, in urma unei presupuneri, sunt judecati ca avand o inteligenta mai mica, o valoare mai mica, o capacitate de a reusi profesional si personal mai scazuta, probabil pentru ca nu arata conform standardelor sociale, ca nu pot depune efort fizic similar cu persoanele normoponderale, pentru ca mananca prea mult.
Ma intreb daca un grup de prieteni ar accepta mai degraba o persoana care este fizic frumoasa, foarte bine imbracata, cu posibilitati materiale mari, dar infatuata, rece, rautacioasa si agresiva verbal, egoista si indiferenta, fara simtul umorului, in locul unei persoane cu obezitate. Deseori cand intalnim pe cineva nou, initial ne izbeste aparenta lui fizica, insa cand incepem sa comunicam autentic cu el, putem constata cum se estompeaza in perceptia noastra defectele lui fizice, hainele lui, micile greseli.
Societatea promoveaza reguli si puncte de reper bune pentru ea, pentru directia in care se indreapta. De exemplu societatea de consum isi incurajeaza membrii sa consume excesiv, sa puna pret mare pe aspectul material si influenteaza tinerii sa se defineasca prin lucrurile pe care le detin si modul cum arata. Intr-o astfel de societate ai mai multe sanse sa fii ascultat daca esti imbracat cu haine de firma, ai telefon mobil ultraperformant, masina buna. Cine beneficiaza de aceste lucruri? Cel care vinde.
Multi dintre noi spun ca este normal sa arati intr-un anume fel, sa te comporti intr-un mod, sa ai anumite scopuri in viata si fac eforturi in a se incadra in normalitate mai ales din punct de vedere social, fara sa se gandeasca daca ce promoveaza societatea ca normal reprezinta ceea ce au ei nevoie, ce li se potriveste sau ii ajuta sa se dezvolte.
Normal inseamna des intalnit statistic si nicidecum frumos, bine, sanatos, fericit. Va propun sa fiti vigilenti cu sistemele de referinta la care va raportati.
