Atunci când vine vorba despre muncă și profesie, există două mari idei care m-au contrariat mereu și pe care încerc să le demontez în sesiunile de consiliere a carierei:
- Prima are legătură cu insistența teribilă pe tema vocației, chemării profesionale ca scop suprem.
- A doua, strâns legată de prima, ține de premisa că atunci când faci ce îți place, nu o să simți că muncești nici măcar o zi din viața ta.
Ambele sunt mituri dăunătoare, nu doar pentru că reprezintă niște locuri comune golite de sens, ci pentru că setează puncte de referință fără bază în realitate.
Da, este minunat să îți găsești vocația și există un grup de astfel de oameni norocoși. Ei sunt însă o minoritate (nu toate profesiile sunt vocaționale) și chiar și ei trebuie să se confrunte cu diverse dificultăți (inclusiv cu pierderea motivației sau cu burn-out). Majoritatea dintre noi însă nu suntem conduși de o vocație supremă, ci avem niște job-uri pe care încercăm să le facem cât mai bine. Este asta o dramă? Nu cred.
Apoi, chiar dacă îți iubești job-ul, asta nu înseamnă că nu depui efort, că nu e dificil, frustrant, etc. Este o eroare logică să considerăm că dacă ne place ceva, acel lucru este și ușor. Oare unui înotător de performanță precum David Popovici îi place să înoate? Oare îi e totul ușor, oare nu simte că muncește? Munca este muncă, nu joacă. Ba, mai mult, cei mai mulți oameni muncesc cu atât mai mult cu cât sunt mai pasionați de jobul lor.
Nu cred că jobul este ceva trebuie să iubim. Nu implicit și necesar – să nu uităm, alegerea voluntară a unui job este paradigmă de final de secol 20 (există o tradiție de sute de ani înainte când oamenii făceau orice puteau pentru a-și asigura subzistența).
Un job pe care să-l iubim este situația ideală. Dar, în rest, cred că un standard mai puțin ipocrit și mai uman este cel în care încercăm să ne facem jobul cât mai bine. Și să ne așteptăm să fie și cu dificultăți, și cu satisfacție.
Nu încurajez în niciun caz pe nimeni să stea pe termen lung într-un job care-i aduce nefericire sau care-i pune în pericol echilibrul mental; la fel însă, nu voi încuraja pe nimeni să caute jobul ideal – așa ceva nu există. Pot exista job-uri mai potrivite sau mai puțin potrivite, unele care să ne aducă satisfacție, împlinire sau sens, toate însă vor avea și aspecte neplăcute, dificile, frustrante.
Raportează-te realist la jobul tău și vezi ce ține de tine ca viața profesională să fie o experiență mai bună: poți face schimbări mărunte, îți poți direcționa atenția către anumite aspecte, poți învăța ceva sau poți pleca. Orice este ok, atâta vreme cât ai așteptările ancorate în realitate.
