Vacanțele înseamnă mult pentru geografia noastră interioară: plecăm în vacanțe într-o încercare de relaxare și desprindere de rutinele noastre cotidiene, uneori într-un exercițiu escapist aproape poetic în disperarea lui (de ce anume încercăm să fugim? ce tânjim să descoperim?), de multe ori într-un gest aproape reflex de a bifa și concediul de anul acesta, de a anula dezechilibrul unei vieți prea aglomerate printr-o săptămână sau două de libertate (cel puțin asta e promisiunea).
Vacanța devine această experiență îmbrăcată într-o lumină caldă și aurie (industria de advertising are și ea un cuvânt de spus aici) și apare o presiune tot mai mare de a fi fericiți, presiune rezolvată mai apoi cu agitație, descărcarea nervilor pe cei dragi, frustrare și, în final, vinovăție și gust amar. Iar asta îmi amintește de cuvintele lui Alain de Botton: „Ne distrugem vacanțele prin obiceiul fatidic de a ne lua și pe noi înșine în ele”.
Ce ne spun însă studiile despre vacanțe?
Sunt bune la ceva vacanțele?
În primul rând, vacanțele sunt importante pentru echilibrul nostru fizic și mental. Există cercetări care arată că persoanele care nu-și iau vacanțe prezintă un risc mai crescut de burnout, ceea ce înseamnă mai apoi probleme în relații, risc crescut de depresie, sănătate precară, etc. Timpul liber pe care ni-l luăm de la lucru sau alte responsabilități aduce beneficii semnificative pentru sănătate: vacanța aceea anuală pe care ne-o luăm reduce riscul de deces cu aproximativ 20%, precum și riscurile pentru boli cardiace cu până la 30%.
Cât durează beneficiile?
Se pare însă că vacanțele ne fac fericiți doar temporar: cei mai mulți oameni pierd starea aceea bună emoțională odată reveniți la lucru. Excepția ar fi atunci când ne relaxăm pe deplin, iar efectele acestei relaxări vor dura mai mult timp.
Ce e mai bine: relaxare sau aventură?
Unele studii menționează că 20% din populație e influențată de DRD4-D7, gena care pare a fi responsabilă de nevoia unora dintre noi de a hoinări: este corelată cu niveluri foarte înalte de curiozitate, neliniște și o dorință intensă de a explora. Poate este o rămășiță de când unii făceau parte din triburi de vânători, în timp ce aceia dintre noi care visează doar la cum vor sta ore în șir pe un șezlong au avut strămoși mai statici. Nu știm. Ce contează cu adevărat este ca vacanța să răspundă nevoilor tale din acea perioadă: dacă ai planificat să vizitezi 10 muzee și 4 catedrale din Spania, dar totul se simte ca un chin, poate ai mai degrabă nevoie să îți amintești să fii flexibil și să rămâi într-un singur loc, bucurându-te de lucruri simple: o cafea bună, un șezlong și o carte simpatică.
O vacanță lungă și bună sau mai multe vacanțe mai scurte?
Ambele, vă rog!
Din păcate, această opțiune nu ne este mereu la îndemână, așa că dacă vei fi constrâns să alegi doar una dintre ele, cel mai înțelept ar fi să îți iei mai multe vacanțe mai scurte și week-end-uri prelungite (cum spuneam, beneficiile vacanțelor se pierd destul de rapid, indiferent de durata vacanței; plus, nu îți pui toate speranțele în vacanța perfectă).
Ce se întâmplă la nivelul creierului?
Atunci când călătorești într-o țară străină, ești imersat într-o experiență total nouă: cuvintele într-o limbă străină, aerul miroase altfel, mâncăruri noi, locuri nefamiliare. Este ca și cum creierul tău intră într-o zonă de învățare și aventură (adică eliberează dopamină, neurotransmițătorul asociat cu recompensa). Dacă ești însoțit și de persoane dragi, ai mai mari șanse să fie stimulată secreția de oxitocină (neurotransmițătorul asociat cu sentimente de încredere, sprijin, afecțiune).
În plus, activitatea fizică mai intensă din momentele în care explorezi spații noi sau îți faci timp pentru sport contribuie la reducerea stresului (adică a nivelului de cortizol secretat în corpul tău).
Când e cel mai bine?
Se pare, în primul rând, că planificarea vacanței este aproape la fel de plăcută precum vacanța în sine (și, dacă stăm să reflectăm, e de înțeles: plăcerea așteptării, anticiparea experiențelor – totul creează dorință).
Apoi, cel mai bine ar fi să lăsăm loc de explorare și zile mai intense la începutul vacanței și să încheiem cu mai multă relaxare. Se întâmplă așa deoarece în primele 2-3 zile de vacanță totul este nou și intens, pe când pe final tindem să avem nevoia să savurăm experiențele mai mult și chiar să revenim la unele descoperiri făcute în primele zile.
Vacanța ta poate fi o experiență de relaxare și refacere sau poate fi una de transformare interioară (chiar dacă insesizabilă pentru ceilalți). Poate fi turism sau poate fi călătorie, iar „călătoria exterioară să-i fie sprijin celei interioare” (Alain de Botton). Tot ce contează e să rămâi flexibil și cu mintea deschisă către experiența care se așterne în fața ta.