Oprește-te un moment, reflectează și răspunde la următoarea întrebare: care crezi că este cea mai prețioasă resursă a ta la ora actuală?
Nu am de unde să știu cum ai răspuns. Ce îți pot spune este că în prezent există o întreagă discuție în jurul atenției ca fiind cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Se pare, spun filosofii, psihologii și economiștii laolaltă, că trăim într-o economie a atenției: lumea digitală ne exploatează atenția ca resursă (vloggerii ultimilor ani au înțeles foarte bine acest lucru – ei livrează conținut și câștigă bani capitalizând atenția noastră). Filosoful și eseistul Yves Citton argumentează că ar trebui să facem trecerea de la o economie a atenției la o ecologie a atenției, adică la a avea grijă de atenția noastră ca resursă prețioasă și limitată.
Nu ești sigur? Te rog, ia-ți telefonul și uită-te cât timp ai petrecut pe Tik Tok, YouTube și Facebook ieri. Majoritatea oamenilor descoperă, cu uimire, că petrec zilnic aproape 3 ore în total pe aceste platforme. Prețul plătit (amintește-ți, „there’s no free lunch”)? Cel al timpului și atenției lor, atenție pe care ar fi putut să o direcționeze în altă parte. Fără să fim conștienți de asta, ne lăsăm furați, funcționăm pe pilot automat.
Atunci când creierul nostru intră pe pilot automat, ratăm o serie de lucruri care ar putea fi importante. Îți povestesc pe scurt despre ceva ce dovedește asta:
Un grup de cercetători de la Harvard Visual Attention Lab le-au cerut unor medici radiologi experimentați să se uite la un set de radiografii, pentru a detecta anormalitățile. I-au echipat și cu un dispozitiv care urmărea direcția privirii, pentru a înțelege mai bine cum analizează vizual medicii imaginile respective. Printre setul de radiografii pulmonare, unele cu noduli reali, era și o radiografie în care fusese inserată digital imaginea unei gorile. Uluitor, mai bine de 80% dintre radiologi nu au detectat această imagine ca fiind anormală, deși imaginea era de 48 ori mai mare decât imaginea unui nodul de dimensiuni medii, iar dispozitivul electronic de urmărire a privirii înregistrase că cei mai mulți dintre subiecții experimentului se uitaseră direct la gorilă. Nu e că nu au văzut-o sau că au uitat de ea: creierul lor pur și simplu nu a înregistrat imaginea – nu o căutau intenționat, deci nu au văzut-o. Aceasta este puterea atenției selective. Dar cine decide selecția?
Avem un acces mai mare la informație, suntem inundați de stimuli informaționali aflați în competiție, iar atenția noastră se simte ca fiind tot mai fragmentată, dispersată și haotică. Suntem într-o stare continuă de atenție parțială. Ne pierdem astfel, fără să ne dăm seama, capacitatea de a fi prezenți, de a ne conecta în mod real cu lumea și de a ne modela propria experiență, dar și capacitatea de a gândi limpede și a lua decizii bune și de a ne bucura de viața noastră.
Asta mi se poate întâmpla și mie în cabinet, asta ți se poate întâmpla și ție la muncă. Așa că gândește-te un pic: unde îți direcționezi atenția? Faci asta în mod intenționat sau te lași condus de cele mai multe ori de stimulii din jur? Cum ar arăta viața ta profesională dacă ai decide, înainte de a deschide e-mail-ul de la job, pe ce vrei să te concentrezi în ziua respectivă, ce vrei să observi, ce vrei să reții?
