Care ar fi pentru tine un motiv suficient de bun pentru a face ceva riscant (care să-ți pună viața în pericol)? Nevoia de a-ți depăși limitele, sentimentul de aventură, faima? O filosofie de tipul carpe diem? Să ajuți pe altcineva?
Care va fi fost motivul suficient de bun al pasagerilor care s-au urcat în submersibilul Titan la finalul lunii trecute, coborând la mii de metri adâncime în Oceanul Atlantic?
Realitatea depinde de ce ne povestim în mintea noastră. Iar ce ne povestim e influențat de valorile noastre, de istoria noastră personală, dar și de punctele de vedere care ne sunt accesibile. Și straniu (sau nu) e că, pe măsură ce putem avea acces la mai multe perspective, cu atât mai dificil pare a fi să emitem judecăți categorice. Ai mai jos câteva povești alternative despre Titan și implozia sa; ideea nu e să alegi una dintre ele, ci mai degrabă să înțelegi că realitatea nu e așa simplu de definit.
- O poveste despre narcisism: o mână de oameni cu posibilități financiare deosebite consideră că ei sunt deasupra regulilor care îi guvernează pe ceilalți muritori și, mânați de dorința experienței senzațiilor tari (lucrurile obișnuite nu-i mai satisfac), se pun în pericol și-și pierd viața. E un delir de putere și grandomanie încheiat nefericit.
- O poveste despre temerari și aventură: 5 oameni care își asumă riscuri „to boldly go where no man has gone before” (aproape). Este visul frumos al umanității, curajul și explorarea ca motoare fundamentale care ne ajută să ne depășim limitele și să creștem. Este povestea triburilor de vânători-culegători, povestea lui Marco Polo, Vasco da Gama, Cristofor Columb, Magellan, Roald Amundsen, Neil Armstrong, Jacques-Yves Cousteau și a altora ca ei.
- O poveste despre lăcomia business-ului: în ultima vreme, afacerile care organizează expediții extreme începe să fie tot mai prospere. Se pare că îndoielile legate de siguranța la bord a submersibilului Titan fuseseră deja ridicate în trecut, dar ignorate sau chiar ascunse în mod voit: un fost director de operațiuni marine de la OceanGate și-a exprimat îngrijorările privind siguranța designului experimental și a fost concediat la scurt timp.
- O poveste despre inovație în tehnologie și împingerea limitelor științei. Capsula submersibilă Titan era considerată inovatoare din punct de vedere tehnologic (coca realizată din fibra de carbon care contribuie semnificativ la reducerea greutății). Majoritatea membrilor expediției avea „un palmares” de expediții în diverse colțuri ale lumii sau de afaceri bazate pe inovație. Uneori, această fascinație față de inovație ne face să ignorăm realitatea.
- O poveste despre cum orgoliul ne face să ne prăbușim (povestea lui Icar): schimbul de e-mail-uri dintre un expert în explorarea maritimă la mare adâncime – Rob McCallum – și Stockton Rush, CEO al OceanGate arată cum acesta din urmă ia toate avertismentele privind siguranța ca pe niște insulte personale. (Anticipând un dezastru, McCallum îl avertizează pe Rush că în goana sa pentru a ajunge la Titanic nu face altceva decât să oglindească sloganul de la 1912 al Titanicului: „vasul acesta nu poate fi scufundat”. Rush interpretează avertismentele drept o „insultă personală serioasă”, o încercare a competitorilor de a-i bloca accesul pe piață).
Tulburător, nu? La fel de tulburătoare a fost și receptarea media care a transformat tragedia în entertainment (un fel de blockbuster sau un reality show) și reacția lumii întregi care a acordat mai multă atenție acestui eveniment, deși simultan un vas cu mai bine de 700 de migranți se scufunda în apele Mediteranei. Reacția aceasta care la prima strigare este ipocrită sau măcar superficială ține de natura umană, în sensul unor complexe mecanisme psihologice care s-au activat în mințile noastre ale tuturor. Nu înseamnă că este OK să reacționăm așa, ci e mai degrabă un îndemn de a nu ne lăsa amăgiți: mintea neexaminată e populată de multe capcane, umbre și penumbre.
(dă-mi un semn la cami@themind.ro dacă vrei să înțelegi mai multe despre mecanismele de mai sus).