Atitudinea opozitionista reprezinta o etapa fireasca in dezvoltarea copilului, mai ales dupa varsta de doi ani si jumatate, iar starea de boala, foame sau sete, oboseala, stres, o accentueaza. Este momentul in care copilul isi descopera „dreptul de veto” si face de uz de el, nediscriminativ: „Nu vreau sa beau laptic”, spune el in timp ce soarbe cu pofta din ceasca; acest „Nu” reprezinta modalitatea copilului de a-si testa puterea asupra lumii, de a vedea cat de mult poate el sa influenteze mersul lucrurilor. In mod firesc, odata cu cresterea in varsta, aceasta etapa este depasita fara interventii din exterior.
Exista insa si situatii in care lupta de putere se prelungeste la infinit, iar opozitionismul nejustificat apare constant in tot mai multe paliere din viata copilului: cu parintii, cu bunicii, in timpul mesei, dar si la joaca, la gradinita, etc; orice constrangere sau regula declanseaza o rezistenta teribila, insotita de tipete, crize de furie, uneori chiar comportament violent. Intreaga viata de familie este tulburata, iar integrarea la gradinita/scoala si relatiile sociale ale copilului, acum un „mic dictator”, au si ele de suferit. Daca familia nu reuseste sa gestioneze cu succes situatia, peste cativa ani e posibil sa avem de-a face cu un adolescent permanent revoltat sau, dimpotriva, cu un adolescent inchis in sine, lipsit de incredere in propria persoana si in ceilalti, furios si neajutorat.
Atunci cand folosirea negatiei „Nu” este excesiva, nejustificata, persista in timp si este insotita de ostilitate, multi parinti simt ca este momentul in care, pentru a nu complica lucrurile si mai mult pe viitor, trebuie sa apeleze la serviciile unui psiholog. In absenta unei astfel de interventii sau unor masuri educationale adecvate, exista riscul ca atitudinea opozitionista sa se cronicizeze si agraveze si sa se transforme intr-o adevarata tulburare de comportament opozitionist-deviant.
Abordarea noastra in cazul opozitionismului vizeaza doua directii de interventie. Prin sedinte de consiliere parentala oferim sugestiile si directiile necesare pentru ca parintii sa poata schimba ceva in atmosfera de acasa: adaptarea stilului educational, noi strategii educative si de stabilire a limitelor, metode de responsabilizare a copilului, reconstruirea unei relatii pozitive cu copilul, pentru a deveni din nou „aliati” si nu „adversari”.
Prin sedintele individuale cu copilul, bazate pe tehnici de interventie comportamentala si terapie prin joc, il invatam pe acesta sa devina mai flexibil, sa coopereze, sa inteleaga si sa respecte sensul regulilor si al normelor, sa reuseasca sa isi gestioneze frustrarea si furia, sa isi negocieze dorintele, sa fie mai deschis fata de lumea inconjuratoare, toate acestea fara a-si pierde individualitatea. Cu rabdare si perseverenta, schimbarile apar, iar acest lucru ii va ajuta pe parinti sa se bucure din nou de o relatie armonioasa si pozitiva cu copilul lor, iar copiilor le va oferi siguranta si stabilitatea unui cadru educational adecvat.
