CLINICĂ DE PSIHOTERAPIE, PSIHIATRIE ȘI COACHING EMOȚIONAL

De ce ne criticăm înainte să apuce alții să o facă?

„A ieșit cam prost.” „Nu sunt chiar atât de bun.” „Probabil o să râdeți, dar…”. Sunt fraze pe care uneori le spunem înainte ca ceilalți să fi evaluat ceva.

Autocritica poate părea modestie. Alteori este o strategie de protecție: dacă spun eu primul ce este în neregulă cu mine, lovitura celuilalt nu mă mai prinde nepregătit.

Criticul interior poate încerca să ne protejeze

Pentru cineva care a primit multă critică sau a învățat că greșelile atrag rușine, anticiparea judecății poate deveni un obicei. Criticul interior preia rolul evaluatorului: caută defectul înaintea tuturor.

Există o logică aici. Dacă mă atac eu primul, păstrez impresia de control. Dacă spun „prezentarea mea a fost slabă” și șeful este de acord, măcar nu m-a surprins. Dacă nu este de acord, primesc reasigurare.

Problema este că strategia are un cost. Ne antrenăm atenția să caute aproape exclusiv ce lipsește. În plus, ceilalți ajung uneori să ne consoleze în loc să discute realist despre ce am făcut.

Înlocuiește verdictul cu evaluarea

Autocompasiunea este uneori înțeleasă greșit ca o obligație de a ne spune lucruri frumoase. Nu este nevoie să transformi „am greșit” în „sunt extraordinar”.

Încearcă o evaluare de tipul:

Ce a mers?
Ce nu a mers?
Ce pot modifica data viitoare?

Observă diferența dintre „am vorbit prea repede în primele cinci minute” și „sunt praf la prezentări”. Prima propoziție poate produce o acțiune. A doua produce rușine.

Elimină preambulul autocritic

Alege o săptămână în care să nu îți mai descalifici munca înainte să o vadă cineva.

Nu: „E doar o idee, probabil nu e bună”.
Spune: „Am o idee. Uite cum m-am gândit”.

Nu: „Nu mă pricep, dar…”.
Spune ce ai de spus.

Disconfortul este partea exercițiului. Vei observa, poate, impulsul de a reduce așteptările celorlalți. Lasă-l să existe fără să îl transformi în propoziție.

Cere feedback specific

Când vrei informație utilă, evită întrebarea „A fost bine?”. Ea invită la reasigurare.

Întreabă: „Care a fost partea cea mai clară?” sau „Unde ai pierdut firul?”. Un feedback specific este mai ușor de folosit și mai puțin dependent de verdictul global asupra propriei valori.

Criticul interior nu dispare dacă îi răspundem cu sloganuri pozitive. Se schimbă când începem să tratăm greșeala ca pe o informație și când acumulăm experiențe în care putem fi văzuți fără să ne atacăm preventiv.

Uneori, să nu te critici primul înseamnă să accepți un risc mic, dar important: să lași evaluarea să vină din realitate, nu din frică.